Bianca Popp

Bianca Popp designed for brainers Bianca Popp is a Romanian-born designer, who grew up surrounded by the uni-dress code during communism.

Thus, her decision of starting a clothing range was based on an obvious need of individuality and self expression. With a former background in the semiotics of theatre, she graduated from Istituto Marangoni Milan and worked as a clothing designer at 10 corso como, before founding her own label in 2008. In March 2015 Bianca Popp showed her AW 2016 collection at Paris Fashion Week and in September 2016 she showed her SS2017 collection at New York Fashion Week.

17/07/2026

N-am mai scris de mult. M-am simțit pierdută și fără sens. Când mă simt fără sens evit să scriu, fiindcă mi-e frică de ce ar putea ieși din mine.

La sfârșitul lui mai am făcut vernisaj la expoziția despre copacii mei interiori. Și am închis businessul, pentru că nu mai mergea deloc. De obicei, când fac reducerea de ziua mea pot să stau liniștită în luna mai și dau petreceri, pentru că am bani de chirie și de salarii. Anul ăsta de ziua mea nu am vândut nici cât să acopăr chiria. Știu că e prost la toată lumea. Tocmai de aceea m-am decis să închid. Am plâns cu fetele la bucătărie că nu mai văd nici o cale de ieșire. Le-am trimis să-și caute de lucru în altă parte. Am împachetat atelierul și l-am mutat la Alma, care e plasa mea de siguranță, locul în care mă duc când nu mai am unde să mă duc. Le-am zis fetelor să mai vină la Alma, printre interviuri de job și probe de job, să mai coasă ce se mai poate din materialele rămase de anul trecut, că bani de materiale pentru produsele aflate la vânzare nu aveam. Am amânat să-i spun proprietăresei că mă mut, mi-a fost frică să nu îmi pună sechestru pe bunuri în contul chiriei restante. Am defrișat acasă în curtea din față, ca să mutăm rulota afară din garaj și în locul ei să punem lucrurile de la București.

Apoi am împletit copacii pentru expoziție. M-au ajutat soră-mea Ileana și iubitul ei, Bogdan, și Anca, maică-mea vitregă, care n-a fost vitregă decât o dată în cei 40 de ani de când o cunosc. Mama era la Târgu-Mureș la aniversarea de 90 de ani a mătușii mele Amalia. Într-o seară, când eram în bucătărie la împletit copaci, a sunat mama și am pus-o pe speaker. Și, fără să o pregătesc, am invitat-o să vorbească cu Anca. Ele două nu au mai vorbit de 30 de ani, de când s-a dus mama la ei acasă să-l confrunte pe tata că s-a dat la mine și Anca a crezut că mama se referea la pornirile lui violente față de toate femeile și nu înțelegea ce este așa grav, fiindcă era obișnuită cu asta. Mama avea o problemă cu tata, nu și-a bătut capul să-i explice Ancăi. Și nici eu, rămasă la bucătărie cu Anca și surorile mele, nu am putut să-i explic. Și ne-explicat a rămas până în ziua de azi. Între timp, tata a murit de zece ani și în absența lui este posibil pentru mine să mă văd cu ele, ca o familie, ignorând cât pot eu de mult că ne leagă un rău. Solidaritatea noastră ignoră acest rău. Ba chiar, de ziua Ilenei, am râs în bucătăria lor în care îmi jurasem că nu mai calc în veci, despre câte neveste a avut tata, m-au întrebat pe mine că relația mea cu el e cea mai veche, și despre faptul că a încercat să mă combine cu cel mai bun prieten al lui, cu care ulterior s-a combinat Anca, după ce tata a divorțat de ea. “Simțea el ceva, a încercat să-și apere proprietatea.” Glume senine, ca și cm tata ar fi fost vreun nevinovat.

Și în mijlocul acestei degringolade emoționale, în ziua cu vernisajul eu am făcut tensiune 210/120. Am crezut că nu-l mai apuc. Am crezut că vor veni musafirii și mă vor găsi moartă. M-am gândit că ar putea fi un final frumos și potrivit. Nu am chemat salvarea. Nu am putut să-mi iau problema în serios. Pentru că în același timp mi se părea că ar fi absurd. Nu am apucat să pun toate cuvintele pe pereți. Îi dictam Ancăi și ea bătea textele pe mașina de etichete și mă întreba: “Asta ce înseamnă?” Și eu îi explicam și uneori era de acord și alteori nu, iar eu mă gândeam, “Asta e pregătire pentru când vor veni vizitatorii la expoziție, ca să știu cm să le răspund.” Dar Anca a rămas singura căreia i-am explicat ceva, nimeni n-a mai întrebat apoi nimic. Au fost sute de oameni în showroom între timp, și poate 7 sau 8 au plâns, dar fără întrebări.

La o săptămână după vernisaj a fost ziua Ilenei și a doua zi am făcut din nou tensiune 220/120. Am luat Captopril. După 2 ore a crescut iar. Am luat din nou Captopril. Iar a crescut după 2 ore. A treia oară am luat și Captopril și am chemat și salvarea. Mama se întorsese de la Târgu-Mureș, Baby era la buftea. Am chemat-o pe vecina Irina să stea cu mine, a chemat ea salvarea, Baby și mama erau pe drum spre mine, a venit și Victor, el era cel mai aproape. Și a fost un fel de petrecere în așteptarea salvării, glumele pe care le fac oamenii la priveghi de obicei, ca să se detensioneze și să nu le mai fie teamă că moartea este ceva de care nu scapă nimeni și că o să le vină rândul tuturor. Când a venit salvarea, după 2 ore jumătate, nu mai aveam tensiune, că mai luasem încă o dată Captopril, și eram toți pierduți dar veseli, de parcă am fi fost abțiguiți.
Doctorul de pe salvare mi-a zis să mă duc la cardiolog, că o tensiune care rezistă la Captopril este o tensiune veche. Și că am gastrită de la cafea și țigări pe stomacul gol. Mi-a dat și niște rețete, una pentru gastrită și una pentru tensiune. Baby venise cu motorul, așa că m-am dus acasă la Buftea singură, cu un Bolt.

Era foarte cald și am dat vina pe căldură, și pe stressul închiderii business-ului, și pe stresul de a rămâne cu chirii și cu salarii restante, pentru care nu aveam soluție. Și pe stresul de a renunța la casa asta de care sunt îndrăgostită și în care mă vedeam îmbătrânind. Toate la un loc. Fiindcă nu am tensiune tot timpul. Am tensiune doar când sunt foarte stresată. Și acum eram extrem de stresată. Baby a zis că-mi dă bani să plătesc datoriile, dar să închid și să stau acasă și să scriu. Să am grijă de mine, să nu mă mai stresez. Părea cel mai logic plan.

Și a doua zi după ce am plătit datoriile cu bani de la Baby, a venit un email de la Kierra, account managerul meu de anul trecut de la Wolf and Badger, care și-a dat demisia de acolo când au schimbat condițiile comerciale de am ajuns să încasez 20% din ce vând și să vând de 3 ori mai puțin în același timp. Da, 20% partea mea, 80% partea lor. Și sunt încă pe platformă, din lipsă de alternativă.

Mi s-a părut straniu să-mi scrie Kierra. Nu ne-am înțeles foarte bine. Pe final mai ales, îmi ocolea întrebările despre cm își imaginează ei, Wolf and Badger, că ar mai putea fi profitabil pentru designeri care produc local, sustenabil (și sustenabilitatea este valoarea numărul 1 a acestei platforme), să mai facă profit. Și ea îmi propunea să plătesc un pachet de promovare de 7500 euro lunar, ca să vând volume. Nu, nu ne-am înțeles, deci nu am tresărit cu bucurie la vederea numelui ei în inbox. Dar am fost curioasă. Așa că am citit mailul. Și mailul spunea că se bucură să se reconecteze cu mine și ea acum lucrează la o agenție care sprijină brandurile să intre și să vândă pe diverse platforme și marketplace-uri mari, mai mari decât Wolf and Badger. Mi-am sunat toată familia și toți prietenii, am forwardat mailul către 7 oameni, să-l citească și ei, să-mi spună dacă am înțeles corect. Să-mi spună dacă cu adevărat Universul mă trimitea înapoi în business după ce închisesem tot și mutasem tot și nu mai era nimic funcțional.

Înțelesesem corect ce scria în email, așa că am programat un call cu Kierra. În call mi-a explicat cm și de ce a plecat de la Wolf and Badger. Și mi-a prezentat condițiile comerciale, mult diferite și mult mai blânde decât la Wolf and Badger. Mi le-a prezentat în contrast cu Wolf and Badger. Am descoperit în discuția cu ea și costuri de care nu eram conștientă la Wolf and Badger, cm ar fi faptul că își opresc comisionul și din retururi. Nu-mi venea să cred că se întâmplă asta, din o mie de motive. Totul minunat, mai puțin un mic obstacol, că trebuie să le trimit stocuri de 600 de bucăți în America, și că stocul ăla nu e ce resturi mai am eu, că am de 3 ori 600 de bucăți, ci ce aleg platformele, câte 20 de bucăți din fiecare model. N-am făcut 20 de bucăți stoc inițial la nici un produs, în viața mea. 15 a fost maxim, câte 3 bucăți pe mărime.
M-am dus acasă la Baby cu maxim entuziasm.
“Îmi trebuie 15000 euro ca să fac stocul pentru America.”
“Nici vorbă.”
“Cum adică, avem șansa să-și revină brandul, să fac și eu niște bani în sfârșit, că de 2 ani mă târăsc aproape în comă.”
“Nu.”
“Ce nu?”
“De unde știi că te plătesc?”
“Ce?”
“De unde știi că nu e țeapă?”
“Ce?”
“De unde știi?”
“I-am verificat.” Era adevărat.
“Și dacă nu se vând?”
“Pe Wolf and Badger am vândut în primele 6 luni mai mult, și acum vorbim de 3 platforme mai mari.”
“Dar acum nu mai vinzi bine pe Wolf and Badger.”
“Dar sunt 3 platforme”
“Dar dacă nu se vând? Sau dacă începe războiul? Sau dacă dă faliment agenția? Tu ai bani blocați în stocuri deja și vrei să faci alte stocuri?”
“Da, vreau.”
“Eu nu îmi risc banii pe asta, i-am muncit, nu sunt căzuți din cer.”
”Facem linie de credit?”
“E același lucru, dar mai rău, plătim și dobândă.”
“Împrumut?”
“De la cine să împrumuți?”
“De la prietenii noștri.”
“E același lucru, dacă nu merge tot eu trebuie să-i dau înapoi, de rușine.” Avea dreptate.
“Dar dacă îi fac?”
“Cum îi faci?
“Nu știu. Dar dacă îi fac, ești de acord să încercăm și asta? Asta nu am mai încercat niciodată, mă rog, am încercat cu Fashion Days, și în primul an a fost foarte bine. Contribuția mea la construcția casei a venit din Fashion Days.”
“Cât a mers bine? Un an?”
“Da, dar dacă merge bine un an mai cumpărăm o garsonieră din care să mâncăm la bătrânețe.”
A izbucnit în râs. “Cumpărăm o pluă.”
“Dacă felul în care finanțez asta nu te implică în nici un fel ești de acord să încerc?”
“Vinde stocurile pe care le ai și fă stocuri de America din ele.”
“Aha. Stocurile astea care nu se vând. Cum să vând când nu se vinde? De asta am închis, nu?” “Nu știu. Dar nu văd ce altă soluție ai. Maică-ta are 71 de ani, nu-i mai dau credit la bancă.” Da, mă gândisem la asta. “Vinde ce ai, pune bani de-o parte și fă America din ei după ce îmi plătești mie înapoi ce ți-am dat ca să închizi.”
Și apoi a plecat să se plimbe cu motorul o săptămână.
Și eu am rămas cu această dilemă
Dacă mă uit la stocul ăsta pe care îl am, de 2000 de bucăți, ca la un asset nu ca la o problemă, ce pot să fac? Dacă pe România nu mai merg vânzările?!? Pot să le vând la preț de producție. Să-mi iau gândul că asta ar mai fi o marfă valoroasă. Sunt doar bani blocați pe care am nevoie să îi deblochez. That’s all. Las mândria la o parte și le vând la preț de producție. 100 lei bluzele, 150 lei fustele, 200 lei rochiile. Mă rog, pe acolo, că unele bluze au cost de producție 150, unele fuste au cost 200 și unele rochii au cost 300. Și mai e tva-ul. Și mai sunt și taxele. Dar pe acolo. Sau pornind de acolo. Oare? N-am decât să încerc. Ce mai poate să se întâmple? Deja am închis. Nu mai am altceva de pierdut.

Și am făcut fix asta. Am chemat clientele la showroom, să cumpere haine la prețuri de producție. Și au venit. Și apoi am pus și pe site această reducere imensă, cu codul lichidare. Și s-a cumpărat. Dar pentru că au fost în același timp, pe site s-au comandat haine pe care nu le mai aveam pentru că le vândusem în showroom. De 10 ani mă încăpățânez să nu cumpăr un sistem de ținut stocul în care să scad ce vând din showroom din stocul de online. Mi s-a părut prea scump. De 10 ani mi se pare prea scump. Bine, Bianca. Acum aveam comenzi pentru produse care nu mai existau. Ce puteam să fac? Am chemat croitoresele înapoi, noroc că nici una nu se decisese încă să lucreze în altă parte, deși amândouă aveau oferte. Și am mutat atelierul înapoi în Corneliu Botez. Everything back in place. Nu ca și cm n-am fi plecat niciodată, pentru că e mult mai haos decât a fost vreodată, din cauza comenzilor nu am apucat să despachetăm și despachetăm doar ce ne trebuie, când ne trebuie, în grabă și fără nici o logică. O să treacă, dar nu știu când.
Când i-am zis lui Baby că am mutat totul înapoi în ziua când trebuia să vină acasă din excursie, a fost atât de șocat că nu a putut spune decât: “Eu nu mai vin acasă.”
“Niciodată?”, l-am întrebat eu. Și el a tăcut mult și apoi mi-a închis. Au trecut 2 săptămâni de atunci și încă nu e pregătit să vorbim despre asta, s-a întors acasă, dar mă ignoră cât poate el de mult. Mi-a mârâit într-o dimineață printre dinți, când l-am rugat să-mi plătească o factură de 3200 lei la materiale (din banii mei, dar am nevoie de el să îmi păzească banii ca să nu fac tâmpenii): “O să mă bagi în spital” Nu vreau. Aș vrea să fie bine. Dar adevărul este că de o lună vând și produse noi la preț de outlet, fără profit, doar ca să păstrez posibilitatea de a merge înainte. Către contractul cu America. Ăsta e adevărul.
“Dar faci și tu un profit acolo?, m-a întrebat Baby din senin, ca și cm mi-ar auzi gândurile, fiindcă refuză în continuare să vorbim despre această nebunie.
“Nu prea.”
“Dar nu ai putea să umbli la ceva, la material, la producție, ca să îți iasă și ție ceva și să vinzi așa tot timpul?”
Și așa mi-a venit ideea, nu știu dacă e genială. O să aflăm. Mi-a venit ideea de a scoate din brandul bianca popp produsele eficiente la aceste prețuri și de a face un sub-brand cu ele, un sub-brand care să poate face și produse noi la aceste prețuri minuscule fără să vândă în pierdere. Și când m-am uitat pe listă, cele 10 modele financiar sustenabile la aceste prețuri sunt chiar best seller-ele de România. Fix alea. Cele mai simple, cu cel mai puțin material și cea mai puțină manoperă. Și acum implementez asta. Am produs niște haine noi, cu stoc, din aceste modele în materiale noi. Și, pentru că săptămâna asta trebuie să dau salariile, m-am gândit să mai fac o vânzare la showroom cu ele. Și cu celelalte, cu cele vechi. Evident. Scopul este să destocăm, ca să putem face contractul cu America.
Acum am și site nou, funcțional. Un site care trimite și mailuri de confirmare. Un site pe care merge plata cu cardul 95,7% din timp. Un site care seamănă cu cel vechi, dar e nou nouț. Fiindcă e nou nouț trebuie să-și facă clientele cont nou pe el. Care va funcționa. La care să poată să-și schimbe parola când o uită. Sper. La are să funcționeze mailul de retur. Un site bun, care trebuia făcut de multă vreme, dar pe care nu l-am făcut fiindcă nu mai avea sens, fiindcă eu (tot) închideam. Și, după ce în sfârșit am închis, iată că l-am făcut ca să deschid din nou. (Da, e ceva în neregulă cu mine. Dar și Universul îmi joacă feste. 50/50. Jumate de la mine și jumate de la Univers.)
I-am zis BPOPP. Adică să mai fie și alte femei ca mine. Că e imposibil să te plictisești în universul meu.
bpopp.ro, pentru femei care nu se plictisesc nici dacă vor.
Și în shorwoom, iar și din nou, vineri 16-19, sâmbătă 12-18. duminică 12-18.
Și noi și vechi, și aceleași și altele.

15/07/2026

Având în vedere succesul bilateral al lichidării de stocuri din showroom de luna trecută, vă invit să repetăm figura :)

miercuri-vineri între orele 16 și 19
sâmbătă și duminică între orele 12 și 18

str. Corneliu Botez nr. 10

09/07/2026

Când eram mică nu înțelegeam de ce mi se spunea că sunt ciudată. Nu vedeam că fac lucrurile altfel. Am văzut, în schimb, că pot să fac lucruri pe care alți copii nu le pot face, și am plusat pe ele. Eticheta am ignorat-o, pentru că nu am înțeles-o.
Nu am știut să-mi caut un trib, pentru că nu am știut că există și alți oameni ca mine. Așa că mi-am creat un trib de oameni pentru care felul în care sunt diferită este interesant și util. Cel mai scurt drum către el au fost hainele. Care sunt ciudate, ca mine, când le fac cu sinceritate, din suflet, nu din cifre.
Am crezut că fac haine pentru oameni care au nevoie de haine ciudate. Dar nu era asta, oamenii mei nu vor haine ciudate. Vor să nu se îmbrace normal. Se aseamănă între ei în moduri nenumite, iar hainele sunt doar semnul prin care se recunosc.
Oamenii care se simt acasă în hainele mele sunt tribul meu. Nu pentru că îmi poartă hainele, ci pentru că se recunosc în asimetriile interioare care le generează. Sunt tribul meu pentru că sunt, în diverse doze, ca mine.
Și, după ce m-am înconjurat de oameni care rezonau cu diverse părți din mine, am avut curaj să explorez întrebarea: cine sunt eu?

sunt această femeie de vârstă mijlocie care are un business cu haine
sunt această fetiță care se joacă cu păpuși vii și le îmbracă pentru aventuri de viață nemaiauzite
sunt această poetă îndrăgostită de iubire
sunt această profesoară de scriere creativă
sunt această povestitoare tămăduitoare de suflete
sunt această dramaturgă cu veleități de regizoare
sunt această artistă multidisciplinară
sunt aceasta fotografă
sunt această designeriță
sunt această soție care face curat doar când vin musafirii și spală rufe doar când nu mai e nimic curat
sunt această scavă a câinilor și pisicilor
sunt această mamă de înger
sunt această femeie frumoasă și obeză
sunt această prințesă care vrea să fie lăsată să deseneze margarete
sunt această fetiță care mănâncă înghețată când nu are nimeni răbdare să o asculte
sunt această prietenă care nu spune niciodată nu
sunt această prietenă care are mereu nevoie de ajutor
sunt această aiurită care uită să păstreze bani de facturi
sunt această nebună care își vinde casa pentru un show la paris
sunt această neserioasă care nu răspunde la mailuri și mesaje
sunt această apucată care scrie mesaje entuziaste despre idei noi la 1 noaptea
sunt această efervescentă care convinge oameni necunoscuți să o urmeze în aventuri riscante
sunt această cercetătoare a naturii umane care clasifică și etichetează ciudățenii

Toate astea și multe altele. Și hainele pe care le fac vorbesc în felul lor despre fiecare dintre ele.

Mi-a plăcut prea mult materialul ăsta, în toate variantele lui de culoare, n-am putut să mă abțin.
07/07/2026

Mi-a plăcut prea mult materialul ăsta, în toate variantele lui de culoare, n-am putut să mă abțin.

Pentru că dorința voastră de a mă ajuta a fost impresionantă și eficientă, iată ce am putut face pentru complimentarea p...
03/07/2026

Pentru că dorința voastră de a mă ajuta a fost impresionantă și eficientă, iată ce am putut face pentru complimentarea produselor ramase.
Codul LICHIDARE rămâne valabil până la epuizarea stocurilor.

20/06/2026

La cererea telespectatorilor, am prelungit programul destocǎrii.
Vǎ aştept şi sâmbǎtǎ 20 iunie şi duminicǎ 21 iunie de la 11 la 17 în str. Corneliu Botez nr. 10.
Pe site, codul LICHIDARE produce acelasi efect spectaculos.

17/06/2026

Bluze 100 lei
Fuste 150 lei
Rochii 200 lei

Atâta s-a putut. Cum scrie pe drumurile publice, viața are prioritate.

Str. Corneliu Botez nr. 10, intre 15-19, de miercuri 17 iunie pânǎ vineri 19 iunie si sâmbǎtǎ 20 iunie şi duminicǎ 21 iunie de la 11 la 17.

În online, codul de reducere este LICHIDARE, dar prețul este un pic mai mare, pentru transport, procesator de plăți, ambalaj, transport retururi, transport colete refuzate.

02/06/2026

recomandari ambulanta privata? asteptam ambulanta de stat de 2 ore.

02/06/2026

Dacă săptămâna trecută am făcut tensiune fiindcă nu aveam bani de chirie, săptămâna asta am făcut tensiune că nu am bani de salarii. Mi se pare absurd să mor din cauza banilor. Deci vă invit să mă ajutați să nu mor. Reduceri masive și pe site și la (încă) showroom. E penibil să scriu asta? Clar. E neprofesionist? Evident. E lipsit de demnitate? Complet. Asta e, nu vreau să mor din cauza banilor.

27/05/2026

Azi dimineață când m-am trezit la 5.30 și m-am uitat în oglindă eram albă-verde. Mi-am luat tensiunea, aveam 197/110. Ieri am avut 210/130. Soră-mea Ileana, căreia i-am zis, mi-a zis să chem salvarea. N-am chemat-o. M-am culcat. Peste 3 ore scăzuse la 170/100. Astăzi am expoziție. Am vrut să anulez. Dar simt că, dacă aș anula, chiar aș muri. Dacă aș anula ar fi totul degeaba. Dacă aș anula m-aș anula pe mine, complet. E destul că închid businessul. E foarte greu și asta. E cel mai greu. Din cauza asta am tensiune. Pentru că nu vreau să-l închid. Pentru că de 25 de ani asta este cine sunt. Și puțin altele, dar cel mai mult asta. Nu mai merge de foarte mult timp și îl tratez ca pe mine însămi, în loc să chem salvarea, îl mai pun să doarmă un pic, îi mai dau un pahar cu apă, îi mai fac o pasă energetică. Dar businessul e din ce în ce mai bolnav. “Potolește-te, că faci infarct.” Da, asta e. Acolo suntem. M-am întrebat ieri dacă n-ar fi fost mai sincer să descriu expoziția ca pe o investigație laterală a motivelor pentru care sunt săracă, deși am primit atâtea daruri. Dar nu sunt sigură că am atins cu adevărat subiectul ăsta în expoziție. Cred că de asta o și fac, ca să aflu de la alții ce spun cuvintele mele. Cel mai greu este să ne vedem pe noi înșine. Și să ne despărțim de ce iubim. Dar a venit momentul. Pentru amândouă. Dacă reușesc să-mi scad tensiunea și să nu fie nevoie să chem salvarea astăzi, vă aștept astă seară la expoziție.

Address

Strada Corneliu Botez 10
Bucharest
020471

Opening Hours

Tuesday 15:00 - 19:30
Wednesday 15:00 - 00:30
Thursday 15:00 - 20:00
Friday 15:00 - 20:00
Saturday 12:00 - 18:00

Telephone

+40748011181

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Bianca Popp posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to Bianca Popp:

Shortcuts

Share