Atunci când am tăiat perdeaua din sufragerie ca să-mi fac pelerină nu credeam că îmi va plăcea vreodata să croiesc haine. Mai târziu tăiam și vopseam cu Galus bluzele chinezești ale lui taică-miu ca să-mi fac un “tomboy look”. Adevarata dragoste pentru haine și modă am simțit-o la finalul facultății când, pentru că singurele surse de materiale erau la Bucur Obor dar străluceau precum pantalonii ev
azați din anii ’70, sau la Picasso pentru care nu aveam buget, mi-am făcut colecția de absolvire din haine din second hand-uri pe care le-am deconstruit, ca să folosesc un limbaj academic, și le-am recompus. Acum asta se cheamă “upcycling”, o mare tendință, iar eu sunt mândră că am fost printre primii designeri care au adoptat-o. Atunci nu era ceva de apreciat, chiar unul dintre profesorii de specialitate m-a întrebat “auzi fetițo, și tu crezi ca o să vinzi hainele astea?” Normal!!! Acum, nu atunci…
Multă vreme nu am mai făcut deconstrucții de haine pentru că prețurile pentru manoperă sunt fabuloase ca să nu mai spun de timp… dar câteva cliente mi-au adus câteva … geamantane cu haine “cu amintiri” de care nu se puteau despărți. De la foști iubiți, de la o nuntă, de la bunici, făcute din materiale demne de muzeu. Au rezultat haine atât de mișto încât pentru un fashion show am împrumutat hainele de la una dintre cliente ca să le prezit sub forma unei colecții de “upcycling”. Felul acesta de a lucra cu hainele m-a ajutat să dezvolt o tehnică personală, să găsesc moduri de a desface (că nu-i lucru simplu desfăcutul!), și a îmbina țesături și forme pentru a obține produse absolut originale, la care nici nu îndrăznesc altfel să mă gândesc să le desenez. Creez astfel o altă perspectivă, un stil îndrăzneț, inconfundabil. Poate că stilul meu de a recreea haine nu este “the cup of tea” pentru toată lumea dar tocmai asta e partea cu care ma distrez cel mai mult! Îmi plac foarte multe stiluri și pasiunea mea a fost întotdeauna varietatea, să nu mă plictisesc în același tipar și să nu respect regulile. Iubesc să amestec texturi “ton sur ton”, evident, tonurile de negru, dar mă simt provocată și când trebuie să bag foarfecele într-o haină colorată. Sigur că la nivel internațional refolosirea hainelor este aplaudată și premiată acum iar la nivelul de la care lucrez eu, cu peste 300 de cliente care au peste 100 de haine fiecare cu eticheta “Silvia Șerban” se cere urgent ceva nou!!! O nouă etichetă, o nouă formă și o adaptare la vremurile pline de simbolul sustenabilității în care trăim. Scopul meu este să regândesc haine frumoase, cu sens propriu, ieșite din tipare și clișee, să păstrez povestea dar să las vizibilă și noutatea. Să inventez denumiri cm ar fi rerochie, neofustă, neosacou sau regeantă... să lăsăm viața să curgă, zic! Și știți, hainele care spun o poveste devin timeless… o investiție perfectă!
Și nu mă opresc doar la haine făcute de mine, pot să aibă orice etichetă. Stilul acesta de lucru nu este vreo mare bucurie pentru croitori… dar am persevarat și mă laud cu o echipă care înțelege nevoia și abea așteaptă să exclame la final “e altceva, dom’le…!”. Aceasta nu este singura noutate, am adaugat la atelier o zonă de adaptări la … noi siluete (chiar și pentru lărgit haine avem soluții!), de retușuri, reparații la acele haine care strigă că nu le stă bine în dulap, că mai vor să fie lăudate.
În sfârșit, nu sunt de acord cu etichetele pe care ni le punem. Ne limitează. Cred că nu trebuie să rămânem veșnic lipiți de nici un stil ci să ne recreeăm în fiecare zi, să ne jucăm rolurile unice! Totuși, dacă bunele maniere cer să avem grijă de haine ca de cel mai sincer și intim prieten și să ne îmbrăcăm bine, asta e singura “etichetă” la care țin! Am început deja să pun noi etichete, vă aștept!
