05/12/2024
LECȚIA DE ISTORIE prezentată de profesorul Viorel Guțu - 4 decembrie : Revolta de la Vadu Roșca.
După instaurarea regimului comunist din România, autoritățile au desfășurat în perioada 1949–1962 un amplu proces de colectivizare, ce a constat în confiscarea proprietăților agricole private din țară și comasarea lor în ferme agricole administrate de stat. Totul a început după ce în Plenara Comitetului Central a Partidului Muncitoresc Român din 5 martie 1949 s-a hotărât colectivizarea agriculturii după modelul sovietic, iar Decretul 133 din aprilie, același an, a creat si cadrul juridic necesar trecerii tuturor suprafețelor agricole în proprietatea statului. Propaganda comunistă insista pe faptul că predarea pământului de catre țărani se face de bună voie, iar ziarele vremii scriau cm aceștia vin să se înscrie cu „bucurie” în colectivă, deși în realitate oamenii erau împotriva colectivizării. Tot în această perioadă autoritățile comuniste au „inventat” așa numitele „cote agricole”, care oficial erau trecute în manualul „Obligațiuni de predare” , manual care se găsea la Sfatul Popular al fiecărei comune și în baza cărora țăranii erau obligați să predea statului mare o parte din producția gospodăriilor lor. Însă cm aceste cote erau prea mari si nu lăsau oamenilor mai nimic pentru supraviețuire, au izbucnit revolte țărănești pe aproape tot cuprinsul tarii, revolte ce au fost reprimate însă sângeros de trupele de Miliție și Securitate. Astfel, numeroși țărani au murit împușcați, alții au fost arestați și chiar executați sumar, ori au fost deportați și condamnați la pedepse foarte grele. Dintre multitudinea de revolte țărănești a acelor ani amintesc pe cea de la Vadu Roșca din județul Vrancea, când în speranța că vor reuși să-i convingă că îi așteaptă o viaţă mai bună dacă vor intra în gospodăria agricolă colectivă, comuniștii de aici au mimat dialogul cu ţăranii. În acest sens au fost trimiși numerosi „specialiști” care prezentau „binefacerile” colectivizării și „viața nouă” a locuitorilor de la sate. Oamenii însă nu s-au lăsat înşelaţi de propaganda comunistă, aşa că au urmat ameninţările, bătăile şi şantajul. Cu toate acestea , țăranii au rezistat , deoarece își apărau singurul lucru pe care îl aveau mai de preţ, anume pământul pe care îl munceau din generație în generație. Si cu toate că lucrurile s-au tergiversat timp de câțiva ani, în ziua de 4 decembrie a anului 1957 „răbdarea” comuniştilor a luat sfârșit, iar trupele de Securitate au intrat în sat pentru a-i aresta pe „agitatorii” ce sfătuiau pe țărani să se împotrivească colectivizării. În acea zi de iarnă clopotul bisericii a început să bată și o mulțime de bărbați, femei, copii și bătrâni, s-au strâns mijlocul satului ca să-şi apere pământul de pe urma căruia trăiau. A urmat apoi o altercație între țărani și trupele de Securitate care au deschis focul în plin, iar nouă oameni au murit pe loc, alţi 48 fiind răniţi. După măcel a urmat o adevărată vânătoare a ţăranilor participanți la revoltă, soldaţii mergând din casă în casă ridicându-i pe cei care s-au opus colectivizării. Ba mai mult decât atât, familiile nu au fost lăsate nici măcar să-şi ia morţii pentru a-i îngropa creştineşte, deoarece cadavrele au fost strânse la marginea satului şi apoi duse la Focşani unde au fost îngropate în două cimitire fără nici un semn de identificare. Trebuie amintit că trupele de Securitate ce au acționat la Vadu Roșca au fost coordonate de cel care avea să devină câţiva ani mai târziu preşedintele ţării, anume Nicolae Ceauşescu, care la acea dată era membru al Biroului Politic al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român, fiind responsabil cu Secția Agrară , având de asemenea gradul de general-locotenent, fiind în același timp şeful Direcţiei Superioare Politice a Armatei. Astfel, represiunea de la Vadu Roșca a fost doar o mică partea a unei campanii violente împotriva țărănimii, începute după declanșarea colectivizării în martie 1949, care după o scurtă pauză în anul 1958, a continuat în ritm accelerat și a fost declarată încheiată în martie 1962, când au rămas necolectivizate doar terenurile din regiunile de munte care nu prezentau interes economic pentru regimul comunist.
